PIF – Prevederi legislative
SMART THERMO-ENGINEERING
Conform Prescripției Tehnice PT A1 – 2010 ”Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale <=400 kW”, PT C2 – 2010 ”Arzătoare cu combustibili gazoși și lichizi” și PT C11 – 2010 ”Sisteme de automatizare aferente centralelor termice și instalații de ardere aferente cazanelor”, punerea în funcțiune reprezintă activitatea care are loc în momentul primei utilizări a unui aparat nou, conform prevederilor prescripției tehnice, pentru a se asigura că aparatul satisface cerințele de funcționare în condiții de siguranță, dar și a celor vechi, repuse în uz fără să fii avut admisă funcționarea sau cele care au avut admisă funcționarea și au fost mutate pe un nou amplasament.
Instalarea aparatelor se efectuează sub supravegherea personalului tehnic de specialitate, responsabil cu supravegherea lucrărilor de instalare, montare, reparare și întreținere (RSL), autorizat ISCIR, iar montarea trebuie realizată, de asemenea, de către personal autorizat ISCIR.
Responsabilitatea de a se asigura că aceast pas a fost executat cu succes îi revine deținătorului/utilizatorului, conform legislației în vigoare, acesta fiind obligat să solicite punerea în funcțiune și să obțină admiterea funcționării.
Art. 14 din PT A1-2010 specifică următoarele:
În vederea punerii în funcțiune, deținătorul/utilizatorul aparatului are obligația de a pune la dispoziția persoanei juridice autorizate cel puțin următoarele documente:
- Declarația prevăzută la art. 8 alin (3) (”Pentru serviciile prestate, producătorul aparatelor sau persoanele juridice autorizate pentru instalarea sau montarea aparatelor, după caz, trebuie să întocmească și să emită o declarație întocmită conform modelului din Anexa 1”).
- Instrucțiunile de instalare, montare, reglare, utilizare și întreținere livrate împreună cu aparatul, redactate sau traduse în limba română;
- Avizul privind furnizarea gazelor naturale, unde este cazul;
- Autorizarea instalației de alimentare cu gaz petrolier lichefiat, unde este cazul;
- Schema termomecanică a cetralei termice avizată de către RADTI atunci când este echipată cu cazane având puterea nominală mai mare de 70 kW